29/8/2009 12:31:44
"Un singur lucru e esenţial pentru a câştiga - convingerea mea şi a dvs. - că nu suntem un partid de locul 3 şi că în această toamnă nu aritmetica de până acum va face regulile jocului. În această toamnă noi, împreună cu românii care nu vor să se mai supună acestei aritmetici, va trebui să schimbăm regulile jocului şi să demonstrăm că suntem primii şi cei capabili să schimbăm în bine soarta României."
Stimați colegi,
Aș vrea să vă vorbesc despre campania electorală care ne așteaptă, despre situația României în acest sfârșit de an 2009 și despre ceea ce cred că ar trebui să însemne rolul dvs. și al meu într-o Românie din ce în ce mai mult aflată în suferință.
România arată drept o țară vecină cu falimentul - faliment economic, șomaj ce sporește zi de zi, speranță retezată pe toate orizonturile de vârstă -, o țară în care instituțiile par a fi plecat definitiv în concediu sau care par a lucra la negru. O țară în care nimeni - președinte, prim-ministru, partidele care guvernează azi România - nu mai acceptă să asume o minimă responsabilitate și sunt preocupați doar de modul în care ar putea, încă o dată, să-i păcălească pe români.
Noi vom câștiga alegerile prezidențiale doar dacă înțelegem cu adevărat, dincolo de vorbe, de propagandă că în România nu se mai poate. În România trebuie să înceapă schimbarea și să fie din nou loc de speranță.
Astăzi, guvernanții României, președintele României, se comportă ca și cum România ar fi o țară puternică și prosperă și în vreme ce alții aplică programe anticriză, noi ne permitem să nu aplicăm niciunul și să asistăm la discuții nesfârșite între cele două partide de guvernământ despre un program sau altul pe hârtie. Guvernanții României se comportă ca și cum această țară ar fi cu adevărat educată și ar avea un sistem de educație performant și își permit să facă politică de doi lei, campanie electorală de doi lei pe tema educației, negociind la nesfârșit cine să-și asume mândria, orgoliul de a fi "reformat" învățământul românesc. Se comportă, în fine, acești guvernanți ca și cum România ar fi o țară curată, în care instituțiile, începând cu președintele, nu mai simt măcar nevoia să dea răspunsuri unor întrebări publice din ce în ce mai apăsate și din ce în ce mai grave.
Și știm cu toții că România nu e nici puternică, nici prosperă, nici educată și, din păcate, deloc curată!
Trebuie să facem această schimbare. Nu putem să facem această schimbare decât dacă strângem rândurile, dacă suntem convinși, dacă suntem capabili de schimbare și dacă ne deschidem și ne întâlnim cu sutele de mii, cu milioanele de români care au nevoie de această schimbare.
Ne stă în față o campanie electorală așa cum le stă și contracandidaților noștri, așa cum le stă și celorlalte partide importante din România.
Și poate cea mai importantă temă pe care astăzi vreau să o discutăm și asupra căreia vreau să convenim este aceea că dacă vrem o schimbare în politica românească, dacă vrem un altfel de președinte al României, trebuie să facem o schimbare și în modul de a face campanie electorală și trebuie să facem o altfel de campanie electorală. Dacă eu vreau să fiu un altfel de președinte al României, și vreau să fiu, și voi fi un altfel de președinte al României, va trebui să fiu, și voi fi, un altfel de candidat!
Ce înseamnă, în fond, acum, în România de la sfârșitul anului 2009, România speranțelor retezate și România orizonturilor închise a face campanie electorală. Refuz și vă cer să refuzați întrutotul în ceea ce credeți și în ceea ce faceți când înseamnă, încă o dată, un concurs în a-i păcăli pe oameni, când înseamnă, încă o dată, un concurs în a cumpăra la propriu sau la figurat voturi, când înseamnă, încă o dată, un concurs de prefăcătorie și minciună.
Vreau o campanie simplă și sinceră. Vreau o campanie în care, într-adevăr, să vorbim clar, fără echivoc, fără ascunzișuri, despre ceea ce e nevoie să facem în România și despre ceea ce suntem sau nu suntem în stare să facem în România.
Vă cer din tot sufletul să facem această campanie electorală nu cu gândul la calcule politice de guvernare, ci cu gândul la ceea ce putem, cu adevărat, schimba în România. Și cine va dovedi românilor că poate să schimbe ceva va putea, după aceea, să discute și despre guvernare, să discute cu celelalte forțe politice de pe picioarele sale și, mai ales, de pe picioarele cuiva care a avut forța să-i adune pe români într-un nou elan de încredere într-un asemenea moment.
Vreau să fac o campanie altfel și o campanie altfel înseamnă câteva lucruri foarte precise, foarte concrete pe care vi le spun acum și vi le supun discuției.
Nu doresc, în calitate de candidat la Președinția României, să parazitez prefăcut evenimente publice organizate pe bani publici. Nu consider că la zilele unui oraș, la festivități destinate comunității respective, pe banii comunității respective, doar pentru faptul că primarul aparține partidului nostru trebuie să fiu și eu moț acolo. Nu consider că a fi prezent pentru televiziuni doar și pentru poză, pentru o strângere de mână cu oameni cu care nu ai timp și, de fapt, nu vrei să discuți ce-i doare cu adevărat și, de fapt, ce poți să faci tu pentru ei, nu vreau să fac aceste lucruri pe care a câta oară și Traian Băsescu, și Mircea Geoană, și partidele lor le fac.
România este o țară în pragul prăpastiei din punct de vedere economic, din punct de vedere al funcționării instituțiilor, din punct de vedere al ordinii publice, din punctul de vedere al imaginii internaționale și președintele ei își încarcă agenda cu festivaluri la care nu cântă.
România este o țară în care nimeni nu are nici o responsabilitate și toată lumea afișează la aceste prilejuri publice o mare veselie. Nu doresc să fiu un candidat care să paraziteze o sărbătoare religioasă, în care nu are ce căuta campanie electorală. Nu merg, deci, la sărbători publice pe bani publici. Nu merg la hramuri, decât dacă nu mă vede nimeni și acolo unde am o legătură cu biserica respectivă, că lăcașul respectiv.
Refuz să particip la acest circ electoral repetat. Refuz să particip la întruniri care nu au în mod cinstit, în mod onest un scop electoral asumat. Adică la întâlniri, la reuniuni în care oamenii vin ca să întâlnească un candidat și să discute cu el despre România, despre președintele României, despre programul lui, despre nevoile lor și proiectele lui. Refuz să particip la întruniri electorale a căror finanțare nu este foarte clar asumată de noi, în măsura în care putem s-o facem, în modul cel mai transparent și cel mai evident. Refuz să fac un concurs cu candidații pe care i-am amintit în această privință și dacă unora dintre dumneavoastră, unora dintre comentatori, unora dintre jurnaliști sau unora dintre cetățeni li se pare că asta înseamnă absență, am să le spun că nu de o astfel de prezență avem nevoie acum.
Vreau să fac și voi face această campanie între oameni, așa cum am făcut și campania pentru europarlamentare, așa cum alături de dumneavoastră am fost în atâtea campanii parlamentare sau locale. Dar între oameni înseamnă să te duci și să stai de vorbă cu oamenii. Și în sensul acesta vom fi împreună și în școli, și în spitale, și în piețe, și în întreprinderi, acolo unde ne vom asuma limpede faptul că suntem în campanie electorală, faptul că vrem să discutăm cu oamenii despre politică, despre schimbările necesare României, despre noul model de politician de care are nevoie România.
Asta este, sigur, pentru fiecare dintre noi, obligația unui efort în plus. Știu, sunt coleg cu dumneavoastră de atâția ani, am fost și simplu membru și președinte al unei organizații județene cu anii în urmă, știu cât de greu este să aduci oamenii pentru astfel de discuții.
Știu cât de gros este zidul de indiferență sau lipsă de speranță de care ne izbim la foarte mulți dintre compatrioții noștri care, pe bună dreptate, și-au pierdut încrederea. Știu că e mai simplu să facem act de prezență acolo unde oamenii vin oricum și vin pentru altceva, dar nu este un lucru sănătos și România a avut și are prea multă prefăcătorie, prea multă impostură, prea multă falsitate încât să adăugăm și noi cu campania noastră la acest "tezaur".
Trebuie, desigur, să muncim mai mult și muncă înseamnă capacitatea de a-i convinge pe oameni, capacitatea de a-i aduce pe oameni la aceste întâlniri. Și o vom face fără niciun fel de odihnă, din partea mea cel puțin, fără niciun fel de ezitare, în orice mediu, în orice zonă geografică a țării. Dar cred că fiecare minut din această campanie trebuie să fie valorificat într-un dialog autentic cu românii preocupați de soarta lor și de soarta țării lor.
Eu nu cred că până în lunile noiembrie şi decembrie, când vor avea loc, probabil, cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, datele actuale ale situaţiei României se vor schimba. Nu cred, din păcate, că au cum să se schimbe în bine, pentru că, din punct de vedere al comportamentului autorităţilor de azi, România pare o ţară părăsită. Pare o ţară în care nu noaptea, ziua, cu ochii mari şi mici, infractorii, mari şi mici, la vedere, cu cinism, ne atacă. Indiferent cine mai intră, indiferent cine mai iese din această campanie electorală, noi avem un singur lucru de făcut: acela de a gândi, de a propune şi de a impune schimbarea României într-o direcţie normală.
Foarte mulţi dintre noi facem calcule, suntem oameni politici şi politica înseamnă, între altele, calcul. Şi calcule fac şi adversarii noştri. Nu au reuşit să calculeze foarte bine nici deficitul, nu au reuşit să calculeze bine cifrele din măsurile anticriză, nici să le aplice, dar de calculat număr de voturi, de calculat combinaţii câştigătoare pentru ei, nu au pregetat nici o clipă. Calculăm şi noi. Şi vă spun, limpede, că sunt multe necunoscute în această campanie electorală prezidenţială. Nu ştiu dacă, de pildă, Sorin Oprescu va candida sau nu, dacă Traian Băsescu va candida sau nu. Nu am siguranţa unora că domnul Geoană va continua să candideze. Nu ştiu nimic în această privinţă şi nu mă interesează nimic pe fond în această privinţă, pentru că, indiferent care dintre ei va intra sau va ieşi din această cursă, noi ne-am asumat o obligaţie de la care nici o secundă nu ne-am derobat şi pe care din ce în ce mai serios, din ce în ce cu mai multă încredere trebuie să o ducem până la capăt. Şi convingerea mea este că, aşa cum cunosc peisajul politic românesc, numai noi putem să producem această schimbare. Nu, cum am spus de atâtea ori, pentru că am fi ireproşabili, nu pentru că am fi extraordinar de performanţi, ci pentru că avem nişte idei, nişte valori, nişte principii, nişte soluţii, care au făcut ca între momentele când noi am fost la putere, cât am fost şi cum am fost, inclusiv sau mai ales guvernarea trecută şi momentele în care, iată, sunt ceilalţi la putere, există câteva diferenţe fundamentale. Şi cine vrea să compare, cu toate eşecurile şi metehnele ei, România guvernării 2005 - 2008, cu România părăsită şi jefuită la lumina zilei din 2009 poate să o facă, şi o face orice om. Marea noastră problemă nu este comparaţia aceasta, ci să-i convingem pe oameni că se poate şi altceva, că e loc de speranţă.
Vreau să fiu un altfel de preşedinte şi, pentru aceasta, voi fi un altfel de candidat. Pentru că am pretenţia că sunt un altfel de politician decât cei care de 20 de ani, culminând cu familia Băsescu - Geoană - Boc - Udrea, au guvernat România. Sunt altfel pentru că nu mi-am schimbat niciodată principiile fundamentale politice şi morale în care am crezut.
Sunt altfel pentru că atunci când am avut, inclusiv, funcţii publice nu mi-am bătut joc de banii publici, nu am patronat, nu am inspirat şi tolerat, direct sau indirect, acte de corupţie, pentru că am lăsat ceva în urma mea, acolo, şi sunt gata oricând să discutăm despre acest lucru. Sunt altfel pentru că nu m-am căpătuit şi nu mă voi căpătui din politică. Sunt altfel şi am fost mereu, în toţi aceşti ani, altfel, pentru că am spus mereu ceea ce am crezut, iar PNL cu toate asemănările lui cu celelalte partide, care nu pot fi negate, este si el altfel şi poate deveni în mai mare măsură altfel, pentru că a permis celor care au venit în el să vină înainte de toate pentru anumite convingeri.
Iată că ne apropiem de un an foarte greu pentru colegii noştri, pentru primari, pentru oameni care au fost destituiţi, deşi erau acolo în funcţii pe criterii profesionale, pentru cei are sunt azi în administraţiile locale şi suportă presiuni infernale, zi de zi. E un an care a dovedit că PNL nu e o adunătură, că nu e un partid de mâna a doua, că e alcătuit, în nucleul său reprezentativ şi eficace, din oameni de convingere şi de forţă. Un singur lucru e esenţial pentru a câştiga - convingerea mea şi a dvs. - că nu suntem un partid de locul 3 şi că în această toamnă nu aritmetica de până acum va face regulile jocului. În această toamnă noi, împreună cu românii care nu vor să se mai supună acestei aritmetici, va trebui să schimbăm regulile jocului şi să demonstrăm că suntem primii şi cei capabili să schimbăm în bine soarta României.
Vor discuta multe lucruri de natură organizatorică, ne vom contrazice, fără îndoială, ca întotdeauna, slavă domnului!, pe destule lucruri care ţin de detaliile şi direcţiile acestei campanii electorale, dar sper ca această campanie să ne aducă pe toţi împreună şi să avem convingerea că suntem altfel decât ceilalţi şi suntem acel fel altfel de care România are nevoie. Şi vă asigur că, fiind noi înşine convinşi de acest lucru, îi vom convinge şi pe alţii şi vom câştiga. Şi, sigur, greul abia atunci va începe.
Mulţumesc tare mult!


