Articol
Justiţia lui Băsescu
Categorie :  Articole 11/9/2009 12:06:30
Am urmărit şi eu ştirile cu privire la participarea lui Traian Băsescu la şedinţa Consiliului Superior al magistraturii unde a fost invitat. Iniţial mi-a venit să râd auzind discuţiile şi contrele pe care preşedintele le-a avut cu unii dintre cei prezenţi acolo. Dar analizând mai atent ceea ce a fost acolo am ajuns la concluzia că e trist ce s-a petrecut.

La un moment dat, Mona Pivniceru, preşedinte a Asociaţiei Magistraţilor din România, în contextul discuţiei, i-a cerut lui Băsescu să se pună, teoretic, în locul unui magistrat şi să pregătească o şedinţă de judecată. Preşedintele i-a răspuns fără nicio ezitare că ar condamna-o imediat. Iată cum gândeşte preşedintele României, vis-a-vis de un om care l-a criticat şi a criticat guvernul pe care l-a girat. Şi cred că doar nu numai gândeşte aşa ci şi procedează ca atare. Să nu mai vorbim că un om nu poate fi condamnat doar pentru că aşa vrea cineva, fiind nevoie de probe, martori, mărturii, etc. Dar pentru Zeus nu există aşa ceva. Principiul după care se conduce este simplu: distruge-ţi adversarul cu orice mijloace.

Iată cum vede preşedintele jucător funcţionare justiţiei. Şi cum naiba să meargă bine acest sistem dacă cel care îl păstoreşte, direct sau indirect, are o mentalitate stalinistă?!


Publicat de:
2 comentarii 199 de afisari trimite pe email trimite pe YM
Ultimii vizitatori
Comentarii
florin_craciun 11/9/2009 19:48:07
Basescu nu a priceput nici faptul ca magistratii nu sunt angajatii Guvernului. Dar sa priceapa mai multe !
Reply
marius_filimon 13/9/2009 21:10:44
Corect, domnule Craciun. Justitia si Romania nu sunt SRL-ul lui Basescu
Reply
Pentru a comenta trebuie sa te loghezi!
Username:
Parola:
As dori sa primesc pe email informatii periodice de pe liberalii1.ro

Email:
dan_trofin si-a updatat profilul
adrian-catalin_geana a adaugat o noua imagine pe profilul sau.
Cât de mult vă interesează viaţa politică din România?
Trebuie sa fiti membru liberalii1.ro pentru a putea vota!