15/10/2010 19:40:52
OPERAŢIA a REUŞIT ... OMUL de AFACERI a MURIT !
din serialul macabru : "Sprijin guvernamental pentru mediul de afaceri"
Este al doilea an de criză, dintr-un lung şir, după cum se arată.
Suntem potopiţi de fel de fel de strategii de salvare a mediului de afaceri, de parcă Guvernul ar fi dispeceratul de 112 unde toţi oamenii de afaceri sună disperaţi în căutarea unei soluţii şi iată, promt şi eficient, ne pomenim nu cu un echipaj SMURD ci cu două concomitent şi acelea de lux.
Pe bani mulţi, desigur o parte de la UE, de parcă aia nu tot din contribuţiile noastre se plătesc, s-au elaborat şi publicat două strategii, care au cam acelaşi subiect :
STRATEGIA GUVERNAMENTALĂ PT. ÎMBUNĂTĂŢIREA MEDIULUI DE AFACERI 2010-2014
şi
STRATEGIA GUVERNAMENTALĂ PT. DEZVOLTAREA SECTORULUI IMM 2009-2013
Se pare că la Ministerul Economiei, din lipsă de front de lucru la borduri, s-a trecut la strategii.
Remarcăm, în primul rând, că suntem în a doua jumătate a anului 2010, iar până la implementarea acestor minunate strategii, aflate "în dezbatere publică", va mai trece mult şi bine ... aşa că le-am putea numi "strategii despre trecut", prin analogie cu celebra sintagmă "amintiri despre viitor"
Necazul este că, la momentul în care aceste strategii vor fi puse în practică, este foarte posibil ca grupul ţintă, adică mediul privat de afaceri, să nu mai existe, sucombând în aşteptarea leacurilor miraculoase.
În anul 2009, datorită atât crizei, dar mai ales strategiilor guvernamentale în vigoare, să amintim doar de celebra OUG 34/2009, care introducea impozitul minim, a avut loc un adevărat genocid în mediul de afaceri privat.
Statistic, după datele furnizate de site-ul ONRC, şi-au încetat activitatea, pe plan naţional, în anul 2009, un număr de 195.743 firme, adică o creştere de 485% faţă de anul 2008, iar în Braşov 8.658 firme, adică o creştere de 467% faţă de anul 2008.
Hai să luăm de bună afirmaţia Primului Ministru Boc, cum că aceasta a fost o asanare prin care au dispărut firmele fantomă, necinstite, inactive etc.
Se zice că nu e prost cine greşeşte ci cel care perseverează în greşeală ... deci măcar până la sfârşitul anului 2009 ar fi trebuit ca această, aşa zisă asanare, să se cam termine, căci nimeni nu este fraier să plătească, pe degeaba, un impozit de cel puţin 2.200 lei pe an degeaba !
Deci plin de optimism, am verificat statisticile pe primele 8 luni ale anului 2010, aşteptînd să găsesc un mediu de afaceri sănătos şi purificat, ca rezultat al strategiilor de până acum şi ... surpriză !
În acest interval din 2010 şi-au mai încetat activitatea, pe plan naţional, 209.599 firme, adică cu 42% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2009, iar în Braşov 7.703 firme, adică cu 14% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2009.
Este evident că, dacă comparăm 2 ani de criză consecutivi, lucrurile merg din prost în mult mai prost.
Vă daţi seama ce va fi până la sfârşitul anului 2010, căci de 2011 mi-e groază să îmi mai pun întrebări ?
Asta fiindcă, între timp, fabrica de strategii a Guvernului nu a stat cu mâinile în sân şi ne-a "ajutat" şi cu mărirea TVA-ului şi cu recentele ordonanţe de impozitare a tot ce mişcă.
Aşa că închei, într-un mod plin de încredere, strategiile astea de milioane de EURO sunt bune, incontestabil, nimeni nu va putea dovedi contrariul, doar că atunci când vor trebui verificate, prin criteriul practicii, ... nu o să mai avem cui le aplica !


